HOTĂRÂRE A CONSILIULUI LOCAL NR. 6
DIN DATA DE 25.01.2024
privind aprobarea modificării statului de funcții al aparatului de specialitate al primarului Oraș Predeal ca urmare a promovării în grad profesional imediat superior celui deţinut a funcţionarilor publici de execuţie din cadrul Primăriei Oraşului Predeal
Consiliul Local al Oraşului Predeal, întrunit în şedinţă ordinară la data de 25.01.2024,
Analizând proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 1188/19.01.2024, referatul de aprobare al Primarului Orașului Predeal, înregistrat sub nr. 1194/19.01.2024, în calitate de inițiator, raportul de specialitate întocmit de Compartimentul Resurse Umane din cadrul UAT Predeal, înregistrat sub nr. 1196/19.01.2024,
Văzând avizul favorabil al comisiilor I și IV din cadrul consiliului local,
În conformitate cu prevederile cuprinse în art. 476-479 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Având în vedere prevederile art. 80-84 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2), lit.a), alin. (3) lit. c), art. 139 alin. (1), art. 196, alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
Adoptă prezenta,
H O T Ă R Â R E :
Art. 1 Se aprobă modificarea statului de funcţii al aparatului de specialitate al Primarului Oraşului Predeal, conform anexei nr. 1, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Primarul Oraşului Predeal, prin aparatul propriu de specialitate, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Art. 3 Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului Orașului Predeal, în termenul prevăzut de lege, primarului Orașului Predeal, Instituției Prefectului Județului Brașov, Compartimentului Resurse Umane din cadrul UAT Predeal și se publică pe site-ul entității.
Art. 4 Prezenta hotărâre poate fi atacată de către cei interesați la instanța de contencios administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Constantin Daniela
AVIZAT SECRETAR,
Pîntea Ovidiu Gabriel
Tehnoredactat: OGP/4ex.
DIFUZARE:
1 ex. Institutia Prefectului
1 ex. Primar
1 ex. Secretar
1 ex. Compartiment Resurse Umane
Modalitatea de vot – 11 pentru, 11 prezenți din 13 consilieri locali în funcție