HOTĂRÂRE A CONSILIULUI LOCAL NR. 47
DIN DATA DE 07.02.2023

pentru modificarea și completarea HCL nr. 224/22.12.2021 privind interzicerea circulației pe străzile UAT Predeal a ATV-urilor, snowmobilelor și altor mijloace de deplasare în teren accidentat pentru activitatile de agrement și închiriere a acestora

Consiliul Local al Oraşului Predeal, întrunit în şedinţă ordinară la data de 07.02.2023,

Analizând proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 1739/01.02.2023, referatul de aprobare al Primarului Orașului Predeal, înregistrat sub nr. 1743/01.02.2023, în calitate de inițiator, raportul de specialitate al Serviciului Economic din cadrul Orașului Predeal înregistrat sub nr. 1734/01.02.2022,

Văzând avizul comisiei de specialitate I a Consiliului Local Predeal,

Având în vedere dispozițiile OG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, OG nr. 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată prin Legea nr.180/2002, cu modificările și completările ulterioare,

Ţinând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată,

În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. c), art. 139 alin. (3) lit. g), art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Adoptă prezenta,

H O T Ă R Â R E :

Art. 1 Se modifică art. 3 din HCL nr. 224/22.12.2021 și va avea următorul cuprins: „Pentru perioada 07.02.2023 – 31.03.2023, activitatea de agrement cu vehicule de teren, ATV-uri în teren accidentat, se va putea face pe traseul str. Liviu Rebreanu – str. Vasile Alecsandri – str. Libertății – Susai, în acest sens modificându-se corespunzător art. 1 din HCL nr. 119/2013, așa cum a fost completată prin HCL nr. 77/2021, prin care se adaugă excepția privind activitatea susmenționată pentru perioada de referință.

Art. 2 Celelalte articole din HCL 224/22.12.2021 se renumeroteaza corespunzător, iar conținutul acestora ramâne nemodificat.

Art. 3 HCL 224/21.12.2022 se va republica, ținand cont inclusiv de prezenta modificare.

Art. 4 Primarul, prin aparatul propriu de specialitate, va duce la îndeplinire prezenta hotărâre.

Art. 5 Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului Orașului Predeal, în termenul prevăzut de lege, Primarului Orașului Predeal, Instituției Prefectului Județului Brașov, Serviciului Economic din cadrul Orașului Predeal și se publică pe site-ul entității.

Art. 6 Prezenta hotărâre poate fi atacată de către cei interesați la instanța de contencios administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Mateescu Marius

AVIZAT SECRETAR,
Pîntea Ovidiu Gabriel   

Tehnoredactat: OGP/4ex.

DIFUZARE:
1 ex. Institutia Prefectului                        
1 ex. Primar
1 ex. Secretar
1 ex. Serviciul Economic

Modalitatea de vot – 11 pentru, 11 prezenți din 12 consilieri locali în funcție

Posted in HCL
Skip to content