HOTĂRÂRE A CONSILIULUI LOCAL NR. 36
DIN DATA DE 31.01.2023
privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al Orașului Predeal a imobilului teren înscris în CF 101657 Predeal, nr. cad. 101657, în suprafață de 350 mp
Consiliul Local Predeal, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 31.01.2023,
Analizând proiectul de hotărâre, referatul de aprobare al Primarului Orașului Predeal, în calitate de inițiator, raportul de specialitate al Serviciului Urbanism Cadastru din cadrul Orașului Predeal înregistrat sub nr. 1316/26.01.2023,
Văzând avizul comisiilor de specialitate II și IV ale Consiliului Local Predeal,
Având în vedere faptul că imobilul teren în cauză este proprietatea Orașului Predeal, atribuit în folosință gratuită în temeiul dispozițiilor Legii 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unor locuințe proprietate personal, către Măzărache Gigel-Cristi, acesta neavând afectațiune publică, nefiind folosit astfel, în sensul art. 286 alin. 4, anexa 4 din OUG 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
În conformitate cu prevederile art. 10 alin. 4 și art. 24 alin. 3 din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 553 alin. 1, alin. 4, art. 885, art. 888 C.civ., art. 10 alin. 2 din Legea 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, art. 354, art. 361 alin. 2, art. 362 alin. 2 din OUG 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Ţinând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată,
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), (2) lit. c), (6) lit. a) și b), art. 139 alin. (3), lit. g), art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Adoptă prezenta,
H O T Ă R Â R E :
Art. 1 Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al Orașului Predeal a imobilului teren înscris în CF 101657 Predeal, nr. cad. 101657, în suprafață de 350 mp.
Art. 2 Primarul, prin aparatul propriu de specialitate, va duce la îndeplinire prezenta hotărâre.
Art. 3 Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului Orașului Predeal, în termenul prevăzut de lege, Primarului Orașului Predeal, Instituției Prefectului Județului Brașov, Serviciului Urbanism Cadastru din cadrul Orașului Predeal și se publică pe site-ul entității.
Art. 4 Prezenta hotărâre poate fi atacată de către cei interesați la instanța de contencios administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Mateescu Marius
AVIZAT SECRETAR,
Pîntea Ovidiu Gabriel
Tehnoredactat: OGP/4ex.
DIFUZARE:
1 ex. Institutia Prefectului
1 ex. Primar
1 ex. Secretar
1 ex. Serviciul Urbanism Cadastru
Modalitatea de vot – 11 pentru, 11 prezenți din 12 consilieri locali în funcție