HOTĂRÂRE A CONSILIULUI LOCAL NR. 21
DIN DATA DE 25.01.2024
privind trecerea din proprietatea Statului Român în proprietatea Orașului Predeal - domeniul privat, a imobilului înscris în Registrul de Transcripțiuni – Inscripțiuni al B.C.P.I. Brașov, la poziția 7 din 1963, situat în Orașul Predeal, str. T. Vladimirescu, nr. 22, în suprafță de 950 mp
Consiliul Local Predeal, întrunit în şedinţă ordinară la data de 25.01.2024,
Analizând proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 1544/25.01.2024, referatul de aprobare al Primarului Orașului Predeal, în calitate de inițiator, înregistrat sub nr. 1545/25.01.2024, raportul de specialitate al Serviciului Urbanism, Amenajarea Teritoriului, Autorizări Construcții, Disciplina în Construcții, Cadastru din cadrul UAT Predeal, înregistrat sub nr. 1546/25.01.2024,
Având în vedere avizul comisiilor de specialitate II și IV ale Consiliului Local Predeal,
În conformitate cu prevederile relevante cuprinse în art. 120 și art. 121 alin. (1) și (2) din Constituția României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 8 și 9 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 100/1997, art. 36 alin. (1), 26 din Legea 18/1991 privind fondul funciar, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 676, 1138 C.Civ., Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, cu modificările și completările ulterioare, Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, aprobat prin Ordinul nr. 600/2023 al Directorului A.N.C.P.I.,
Ţinând seama de prevederile aplicabile ale art. 80-84 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. c), (6) lit. a) și b), art. 139 alin. (3), lit. g), art. 196 alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Adoptă prezenta,
H O T Ă R Â R E :
Art. 1 Se aprobă trecerea din proprietatea Statului Roman în proprietatea Orașului Predeal, domeniu privat, a imobilului înscris în Registrul de Transcripțiuni – Inscripțiuni al B.C.P.I. Brașov, la poziția 7 din 1963, situat în Orașul Predeal, str. T. Vladimirescu, nr. 22, în suprafață de 950 mp și înscrierea acestuia în cartea funciară.
Art. 2 Primarul, prin aparatul propriu de specialitate, va duce la îndeplinire prezenta hotărâre.
Art. 3 Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului Orașului Predeal, în termenul prevăzut de lege, primarului Orașului Predeal, Instituției Prefectului Județului Brașov, Serviciului Urbanism, Amenajarea Teritoriului, Autorizări Construcții, Disciplina în Construcții, Cadastru din cadrul UAT Predeal și se publică pe site-ul entității.
Art. 4 Prezenta hotărâre poate fi atacată de către cei interesați la instanța de contencios administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Constantin Daniela
AVIZAT SECRETAR,
Pîntea Ovidiu Gabriel
Tehnoredactat: OGP/4ex.
DIFUZARE:
1 ex. Institutia Prefectului
1 ex. Primar
1 ex. Secretar
1 ex. Serviciul Urbanism, Amenajarea Teritoriului, Autorizări Construcții, Disciplina în Construcții, Cadastru
Modalitatea de vot – 11 pentru, 11 prezenți din 13 consilieri locali în funcție