HOTĂRÂRE A CONSILIULUI LOCAL NR. 205
DIN DATA DE 22.12.2021

privind aprobarea regulamentului de aplicare a taxei de curățenie primăvară/toamnă

Consiliul  Local  al  Oraşului Stațiune Predeal, întrunit în şedinţă ordinară la data de 22.12.2021,

Analizând proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 17614/13.12.2021, referatul de aprobare al Primarului Orașului Predeal, înregistrat sub nr. 17613/13.12.2021, în calitate de inițiator, raportul de specialitate întocmit de SDPTUP din cadrul UAT Predeal, înregistrat sub nr. 17611/13.12.2021,

Văzând avizul favorabil al comisiei I din cadrul consiliului local,

Având în vedere prevederile relevante din Legea nr.101/2006 privind serviciile de salubrizare a localităților, republicată, cu completările și modificările ulterioare, OUG 92/2021 privind regimul deşeurilor, OUG 74/2018, Legea 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor, cu modificările și compăletările ulterioare  și a OUG 196/2005 privind Fondul de Mediu, cu modificările și completările ulterioare,

Ţinând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată,

În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2), lit.b), alin. (4) lit. c), art. 139 alin. (3) lit. c), art. 196, alin.(1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,

Adoptă prezenta,

H O T Ă R Â R E :

Art. 1 Se aprobă regulamentul de aplicare a taxei de curățenie primăvară/toamnă, în valoare de 50 lei/gospodărie/an, începând cu data de 01.01.2022, conform anexei nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Primarul Oraşului Predeal, prin aparatul propriu de specialitate, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.

Art. 3 Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului Orașului Predeal, în termenul prevăzut de lege, primarului Orașului Predeal, Instituției Prefectului Județului Brașov, Serviciului Economic din cadrul UAT Predeal și se publică pe site-ul entității.

Art. 4 Prezenta hotărâre poate fi atacată de către cei interesați la instanța de contencios administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Albuleț Gabriel Eugen

AVIZAT SECRETAR,
Pîntea Ovidiu Gabriel   

Tehnoredactat: OGP/4ex.
DIFUZARE:
1 ex. Institutia Prefectului                        
1 ex. Primar
1 ex. Secretar
1 ex. SDPTUP

Modalitatea de vot – 12 pentru, 12 prezenți din 12 consilieri locali în funcție

Posted in HCL
Skip to content