HOTĂRÂRE A CONSILIULUI LOCAL NR. 199
DIN DATA DE 29.10.2026
privind prelungirea mandatului administratorilor provizorii ai întreprinderii publice SC Altitudinea 1040 Predeal SRL
Consiliul Local Predeal, întrunit în şedinţă ordinară la data de 29.10.2026,
Analizând proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 223/23.10.2026, referatul de aprobare al primarului Orașului Predeal, înregistrat sub nr. 17577/23.10.2026, în calitate de inițiator, raportul de specialitate al Compartimentului Juridic din cadrul UAT Predeal, înregistrat sub nr. 17578/23.10.2026,
Văzând avizul comisiilor de specialitate I și IV ale Consiliului Local Predeal,
Având în vedere HCL nr. 44/10.03.2026, HCL nr. 64/24.04.2026, HCL nr. 75/24.04.2026 și HCL nr. 172/14.09.2026 privind reorganizarea SC Altitudinea 1040 Predeal SRL sub forma întreprinderii publice, în condițiile art. 2, pct. 2, lit. b) din OUG nr. 109/2011 cu referire la guvernanța corporativă, precum și numirea primilor administratori provizorii și a reprezentanților Consiliului Local Predeal în adunarea generală a asociaților întreprinderii publice SC Altitudinea 1040 Predeal SRL, contractele de mandat ale administratorilor provizorii, anexa nr. 3 la HCL nr. 44/10.03.2026, semnate și intrate în vigoare la data de 22 mai 2026, având o durată de exercitare de 5 (cinci) luni, respectiv până la data de 22 septembrie 2026, art. 2 din HCL nr. 44/10.03.2026, potrivit cu care mandatul aprobat de 5 (cinci) luni al administratorilor provizorii a expirat la data de 22.09.2026, încetarea de drept a mandatului public/administrativ producând efecte juridice instantanee de liberare a părților și de stingere a prerogativelor de administrare,
În conformitate cu dispozițiile relevante cuprinse în art. 25, art. 291 din OUG nr. 109/2011, raportate la art. 72 și art. 132 din Legea nr. 31/1990, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cu care termenul mandatului primilor administratori, numiți prin actul constitutiv al societății nu poate fi mai mare de 4 (patru) ani, putând fi prelungit o singură dată pentru aceeași durată ca și cea inițială, art. 6, art. 61 din OUG nr. 109/2011, potrivit cu care existența și reglementarea a 3 (trei) administrator în actul constitutiv al unei întreprinderi publice este obligatorie,
Luând în considerare dispozițiile art. 58-61 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cu care “după intrarea învigoare a unui act normativ, pe durata existenței acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea”, modalitatea juridică corectă nefiind completarea HCL nr. 44/10.03.2026 și HCL nr. 75/24.04.2026, ci adoptarea unei noi hotărâri de consiliu local prin care se prelungește mandatul administratorilor provizorii, întrucât mandatul inițial a încetat definitiv, efectele acelei prevederi încetând de drept, precum și faptul că prelungirea mandatului administratorilor actuali pe o nouă perioadă reprezintă o nouă manifestare de voință a consiliului local, necesită un nou act administrativ,
În temeiul prevederilor art. 92, art. 129, alin. (2), lit. a), alin. (3), lit. c), d), e), alin. (6), lit. a), art. 139, alin. (3), lit. h), art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Adoptă prezenta,
H O T Ă R Â R E :
Art. 1 (1) Se aprobă încheierea de acte adiționale la contractele de mandat ale administratorilor provizorii – Sigheartău Andreea-Roxana, Damian Alexandru și Predeleanu Mugur Mihai, contracte prevăzute de anexa nr. 3 la HCL nr. 44/10.03.2026.
- (2) Actele adiționale prevăzute la art.1 (1), au ca obiect prelungirea duratei mandatelor de administrator inițiale, pe o perioadă de 5 (cinci) luni, începând cu data semnării acestora, în forma și în condițiile prevăzute în anexa nr. 1, parte integrantă a prezentei hotărâri.
- (3) Se împuternicesc Primarul Orașului Predeal – Ciobanu Sorin Ioan și secretarul general – Pîntea Ovidiu Gabriel – să semneze actele adiționale prevăzute la art. 1(1) și art. 1(2).
Art. 2 Toate celelalte prevederi ale HCL nr. 44/10.03.2026, HCL nr. 64/24.04.2026, HCL nr.75/24.04.2026 și HCL nr.172/14.09.2026 rămân neschimbate, în forma și în condițiile aprobate.
Art. 3 Primarul, prin aparatul propriu de specialitate, va duce la îndeplinire prezenta hotărâre.
Art. 4 Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului Orașului Predeal, în termenul prevăzut de lege, primarului Orașului Predeal, Instituției Prefectului Județului Brașov, Compartimentului Juridic din cadrul UAT Predeal, SC Altitudinea 1040 Predeal SRL și se publică pe site-ul entității.
Art. 5 Prezenta hotărâre poate fi atacată de către cei interesați la instanța de contencios administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Cață Georgian
AVIZAT SECRETAR,
Pîntea Ovidiu Gabriel
DIFUZARE:
1 ex. Institutia Prefectului
1 ex. Primar
1 ex. Secretar
1 ex. Compartiment Juridic
1 ex. SC Altitudinea 1040 Predeal SRL
Modalitatea de vot – 13 pentru, 13 prezenți (11 fizic, 2 on-line) din 13 consilieri locali în funcție
