HOTĂRÂRE A CONSILIULUI LOCAL NR. 194
DIN DATA DE 26.11.2021

privind aprobarea rectificarea denumirii proprietarului tabular al imobilului teren înscris în CF 128055 Brașov, nr. top. 13404/1, în suprafață de 10.642 mp

Consiliul  Local  al  Oraşului Stațiune Predeal, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 26.11.2021,

Analizând proiectul de hotărâre, referatul de aprobare al Primarului Orașului Predeal, în calitate de inițiator, raportul de specialitate al Serviciului Urbanism din cadrul UAT Predeal înregistrat sub nr. 7059/13.05.2021,

Văzând avizul favorabil al comisiei II din cadrul consiliului local,

Având în vedere prevederile legale aplicabile: art. 10 alin. 4, art. 24 alin. 3 din Legea 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, cu modificările și completările ulterioare, art. 553 alin. 1 și 4, art. 885, 888 C.Civ., art. 36 alin. 1 din Legea 18/1991 privind fondul funciar, completată și modificată, Legea 5/1950 pentru raionarea administrative-economică a teritoriului RPR, prin care a fost desființată Comuna Urbană Predeal, Legea 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, prin care a fost înființat Orașul Predeal, cu localitățile sale componente: Predeal, Pârâul Rece, Timișul de Sus, Timișul de Jos, fiind inclus teritoriul integral al fostei Comune Urbane Predeal,

Ţinând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată,

În temeiul art. 129 alin. (2) lit. (c), art. 139 alin. (3), lit. (g), art. 196 alin. (1) lit. (a), 354, 355 din  OUG 57/2019 privind  Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Adoptă prezenta,

H O T Ă R Â R E :

Art. 1 Se aprobă rectificarea denumirii proprietarului tabular al imobilului teren înscris în CF 128055 Brașov, nr. top. 13404/1, în suprafață de 10.642 mp, din Comuna Predeal în Orașul Predeal.

Art. 2 Primarul, prin aparatul propriu de specialitate, va duce la îndeplinire prezenta hotărâre.

Art. 3 Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului Orașului Predeal, în termenul prevăzut de lege, primarului Orașului Predeal, Instituției Prefectului Județului Brașov și se publică pe site-ul entității.

Art. 4 Prezenta hotărâre poate fi atacată de către cei interesați la instanța de contencios administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Ungureanu Marcel

AVIZAT SECRETAR,
Pîntea Ovidiu Gabriel   

Tehnoredactat: OGP/4ex.
DIFUZARE:
1 ex. Institutia Prefectului                        
1 ex. Primar
1 ex. Secretar
1 ex. Serviciul Urbanism

Modalitatea de vot – 8 pentru, 9 prezenți, 1 consilier local ieșit din sală,  din 12 consilieri locali în funcție

Posted in HCL
Skip to content