HOTĂRÂRE A CONSILIULUI LOCAL NR. 18
DIN DATA DE 31.01.2023

privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale,
precum şi a taxelor speciale pentru anul 2023

Consiliul Local al Oraşului Predeal, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 31.01.2023,

Analizând proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 97/03.01.2023, referatul de aprobare al Primarului Orașului Predeal, înregistrat sub nr. 98/03.01.2023, în calitate de inițiator, raportul de specialitate al Serviciului Economic din cadrul UAT Predeal, înregistrat sub nr. 99/03.01.2023,

Având în vedere avizul comisiei de specialitate I a Consiliului Local Predeal,

Ţinând seama de necesităţile de asigurare a veniturilor proprii ale bugetului local pentru anul 2023 în scopul acoperirii cheltuielilor publice locale, pe de o parte, precum şi condiţiile locale specifice zonei, pe de altă parte,

În conformitate cu prevederile art. 56, art. 120, alin. (1), art. 121, alin. (1) și (2) și art. 139, alin. (2) din Constituția României, republicată, art. 9 paragraful 3 din Carta Europeană a Autonomiei Locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997, art. 7, alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, art. 5, alin. (1),    lit. a) și alin. (2), art. 16, alin. (2), art. 20, alin. (1), lit. b), art. 27, art. 30 și art. , alin. (2) și (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 1, art. 2, alin. (1), lit. h), precum și pe cele ale titlului IX din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu completările ulterioare, art. 344 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, art. 491 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal,

Față de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată,

În temeiul prevederilor art. 129, alin. (2), lit. b), alin. (4), lit. c), art. 139, alin. (3), lit. c), art. 154, alin. (1), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Adoptă prezenta,

H O T Ă R Â R E :

Art. 1. Se stabilesc impozitele şi taxele locale pentru anul fiscal 2023, după cum urmează:

  1. impozitul şi taxa pe clădiri prevăzute în anexa nr. 1;
  2. impozitul şi taxa pe teren prevăzute în anexa nr. 2;
  3. impozitul pe mijloace de transport prevăzut în anexa nr. 3;
  4. taxe pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor prevăzute în anexa nr. 4;
  5. taxe pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate prevăzute în anexa nr. 5;
  6. impozitul pe spectacole prevăzut în anexa nr. 6;
  7. alte taxe locale prevăzute în anexa nr. 7;
  8. taxe speciale prevăzute în anexa nr. 8;
  9. limitele minime şi maxime ale amenzilor în cazul persoanelor fizice și juridice prevăzute în anexa nr. 9;
  10. proceduri pentru acordare scutiri prevăzute în anexa nr. 10.

            Art. 2  (1) Impozitul pe clădiri, impozitul pe teren şi impozitul pe mijloacele de transport sunt creanţe fiscale anuale, care se plătesc în două rate egale, până la 31 martie şi 30 septembrie inclusiv.

(2) Pentru neplata la termenele enunţate la alin (1) contribuabilii datorează majorări de întârziere, iar pentru nerespectarea obligaţiilor impuse se instituie sancţiuni în cuantumurile prevăzute în actele normative în vigoare.

(3) Limitele minime şi maxime ale amenzilor în cazul persoanelor fizice şi juridice sunt prevãzute în anexa nr. 9.

(4) Impozitul pe clădiri şi pe teren, precum şi impozitul pe mijloacele de transport, datorate bugetului local de către contribuabilii persoane fizice şi/sau juridice, în cuantum de până la 50 de lei inclusiv, fiecare, se plăteşte integral până la primul termen de plată.

(5) Contribuabilii persoane fizice care au obligaţia de a achita integral până la 31 martie impozitele care sunt până la 50 de lei/fiecare, nu vor beneficia de bonificaţia acordată pentru plata cu anticipaţie.

(6) Cheltuielile ocazionate cu efectuarea procedurii de executare silită, aflate în sarcina debitorului, conform art. 256 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, se stabilesc la suma de 12 lei/titlu emis.

(7) Creanţele aflate în suprasolvire la data de 31.12.2022, încasate înainte de 31.12.2018, pentru care nu s-au depus cereri de restituire până la finele anului 2022 vor fi scăzute din evidenţele fiscale.

Art. 3 Pentru plata cu anticipație până la data de 31 martie a impozitului pe clădiri, teren și mijloacelor de transport, datorat pentru întregul an de către contrubuabili se acordă o bonificație de 10%.

            Art. 4 Prezenta hotărâre se completează cu prevederile Legii nr. 227/2015, ale Legii 207/2015, precum şi cu actele normative subsecvente în vigoare.

Art. 5 Creanţele fiscale restante aflate în sold la data de 31 decembrie 2022, mai mici de 40 lei, se anulează. Plafonul se aplică totalului creanţelor fiscale datorate şi neachitate de debitori.

Art. 6 Cunatumul taxelor speciale aplicabile în anul fiscal 2023 este cel prevăzut în anexa nr. 8 la prezenta hotărâre.

Art. 7 Prezenta hotărâre se aplică pentru anul fiscal 2023.

Art. 8  Anexele 1-10 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 9 (1) Se acordă reducerea la plata impozitului pentru clădirile prevăzute la art. 456, alin. (2), lit. m), respectiv clădirile la care proprietarii au executat pe cheltuiala proprie lucrări de intervenție pentru creșterea performanței energetice și scutirea de la plata impozitului pe clădiri sau taxei pe clădiri prevăzute la art. 456, alin. (2), lit. n), respectiv clădirile la care proprietarii  execută lucrări de reabilitare structural arhitecturală pe cheltuială proprie.

(2) Facilitățile prevăzute la alineatul (1) se acordă în baza HCL nr. 57/09.04.2021

privind aprobarea acordării de facilități fiscale proprietarilor care execută lucrări de reabilitare termică a blocurile de locuințe și a imobilelor individuale.

Art.10 (1) Se aprobă procedura privind scutirile de impozite şi taxe, conform anexei nr. 10 la prezenta hotărâre.

(2) Consiliul local acordă scutiri/reduceri de la plata impozitului/taxei, în

condițiile art. 456 alin. (2) și art. 464 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pe baza solicitărilor temeinic justificate depuse de către contribuabili. Scutirea sau reducerea de la plata impozitului/taxei stabilită prin art. 456 alin. (2) și art. 464 alin. (2) se aplică așa cum este prevazut în legislația în vigoare la data la care contribuabilii depun documentele justificative.

Se acordă scutirea la plata impozitului/taxei pentru clădirile prevăzute la art. 456 alin. (2)

lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, respectiv clădirile care potrivit legii sunt clasate ca monumente istorice de arhitectură sau arheologice, muzee ori case memoriale, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice, altele decât cele prevăzute la alin. (1), lit. x) din Legea nr. 227/2015,privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Se acordă scutirea la plata impozitului/taxei pe teren, pentru terenurile prevăzute la art. 464 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, respectiv terenurile inclusiv zonele de protecție instituite ocupate de clădirile clasate ca monumente istorice de arhitectură sau arheologice, muzeele și casele memoriale cu excepția terenurilor care sunt folosite pentru activități economice, altele decât cele prevăzute la alin. (1) lit. x) din Legea nr. 227/2015, privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Se acordă scutirea la plata impozitului/taxei pe clădiri și pe teren conform art. 456 alin. (2) lit. j) si art. 464 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în cazul persoanelor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Se acordă scutirea la plata impozitului/taxei pe clădire și pe teren pentru clădirile conform art. 456 alin. (2) lit. i) și pentru terenurile conform art. 464 alin (2) lit. g) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, respectiv clădirile și terenurile afectate de calamități naturale, pentru o perioadă de până la 5 ani.

Se acordă scutirea la plata impozitului pentru mijloacele de transport utilizate efectiv în domeniul agricol, potrivit art. 469 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Se acordă scutirea la plata impozitului pentru mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit art. 469 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

În vederea acordării facilităților, contribuabilii vor depune documente justificative certificate de conformitate cu originalul care să ateste situațiile respective în funcție de statutul juridic persoană fizică sau persoană juridică.

Art. 11 Se aprobă scutirea de la plata impozitelor şi taxelor locale conform prevederilor art . 456 alin. (1), art. 464 alin. (1), art. 469 alin. (1), art. 476 alin. (1), art. 479 alin. (1), art. 482, art. 487 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 12  Se aprobă reducerea cu 50% de la plata impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren conform prevederilor art. 456 alin. (4) şi art. 464 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 13 Se aprobă majorarea cu 500% a impozitului pentru clădirile şi terenurile neîngrijite, situate în intravilanul Oraşului Predeal, conform HCL nr. 121/2016 și HCL nr. 96/28.05.2021.

Art. 14 Prezenta hotărâre se completează cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, ale Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare precum şi cu actele normative incidente în vigoare.

Art. 15 Primarul, prin aparatul propriu de specialitate, va duce la îndeplinire prezenta hotărâre.

Art. 16 Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului Orașului Predeal, în termenul prevăzut de lege, primarului Orașului Predeal, Instituției Prefectului Județului Brașov, Serviciul Economic din cadrul UAT Predeal și se publică pe site-ul entității.

Art. 17 Prezenta hotărâre poate fi atacată de către cei interesați la instanța de contencios administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Mateescu Marius

AVIZAT SECRETAR,
Pîntea Ovidiu Gabriel   

Tehnoredactat: OGP/4ex.

DIFUZARE:
1 ex. Institutia Prefectului                        
1 ex. Primar
1 ex. Secretar
1 ex. Serviciul Economic

Modalitatea de vot pe articole: art. 1 – 8 pentru, 3 abțineri, 11 prezenți din 12 consilieri locali în funcție, art. 2 – 11 pentru, 11 prezenți din 12 consilieri locali în funcție, art. 3 – 11 pentru, 11 prezenți din 12 consilieri locali în funcție, art. 4 – 11 pentru, 11 prezenți din 12 consilieri locali în funcție, art. 5 – 11 pentru, 11 prezenți din 12 consilieri locali în funcție, art. 6 – 8 pentru, 3 abțineri, 11 prezenți din 12 consilieri locali în funcție, art. 7 – 11 pentru, 11 prezenți din 12 consilieri locali în funcție, art. 8 – 8 pentru, 3 abțineri, 11 prezenți din 12 consilieri locali în funcție, art. 9 – 11 pentru, 11 prezenți din 12 consilieri locali în funcție, art. 10 – 10 pentru, 1 consilier local nu participă la vot, 11 prezenți din 12 consilieri locali în funcție, art. 11 – 11 pentru, 11 prezenți din 12 consilieri locali în funcție, art. 12 – 11 pentru, 11 prezenți din 12 consilieri locali în funcție, art. 13 – 11 pentru, 11 prezenți din 12 consilieri locali în funcție, art. 14 – 11 pentru, 11 prezenți din 12 consilieri locali în funcție.

Posted in HCL
Skip to content