HOTĂRÂRE A CONSILIULUI LOCAL NR. 175
DIN DATA DE 02.09.2022
privind modificarea anexei nr. 2 și anexei nr. 3 la HCL nr. 130/07.07.2022 privind aprobarea regulamentului, a criteriilor de acordare și a actelor justificative pentru întocmirea listei de priorități, în vederea acordării locuințelor din fondul locativ de stat
Consiliul Local al Oraşului Stațiune Predeal, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 02.09.2022,
Analizând proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 13234/24.08.2022, referatul de aprobare al Primarului Orașului Predeal, înregistrat sub nr. 13232/24.08.2022, în calitate de inițiator, raportul de specialitate al SPAS din cadrul UAT Predeal înregistrat sub nr. 113233/24.08.2022,
Având în vedere avizul comisiilor de specialitate III și IV ale Consiliului Local Predeal,
Având în vedere faptul că în criteriile de acordare a locuințelor din fond locativ de stat nu au fost prevăzute cazurile de forță majoră și ținând cont de faptul că în Orașul Predeal au avut loc, în ultima perioadă, incendii și alte calamități,
Ţinând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată,
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. a) și b), art. 139 alin. (3), lit. h), art. 196 alin.(1) lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Adoptă prezenta,
H O T Ă R Â R E :
Art.1 Se aprobă modificarea anexei nr. 2 la HCL nr. 130/07.07.2022 privind aprobarea regulamentului, a criteriilor de acordare și a actelor justificative pentru întocmirea listei de priorități, în vederea acordării locuințelor din fondul locativ de stat, prin introducerea unui criteriu referitor la situațiile de forță majoră.
Art. 2 Se aprobă modificarea anexei nr. 3 la HCL nr. 130/07.07.2022 privind aprobarea regulamentului, a criteriilor de acordare și a actelor justificative pentru întocmirea listei de priorități, în vederea acordării locuințelor din fondul locativ de stat, prin introducerea actelor doveditoare referitor la situațiile de forță majoră.
Art. 3 Primarul, prin aparatul propriu de specialitate, va duce la îndeplinire prezenta hotărâre.
Art. 4 Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului Orașului Predeal, în termenul prevăzut de lege, Primarului Orașului Predeal, Instituției Prefectului Județului Brașov, SPAS din cadrul UAT Predeal și se publică pe site-ul entității.
Art. 5 Prezenta hotărâre poate fi atacată de către cei interesați la instanța de contencios administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Țuțui George
AVIZAT SECRETAR,
Pîntea Ovidiu Gabriel
Tehnoredactat: OGP/4ex.
DIFUZARE:
1 ex. Institutia Prefectului
1 ex. Primar
1 ex. Secretar
1 ex. SPAS
Modalitatea de vot – 9 pentru, 9 prezenți din 12 consilieri locali în funcție