HOTĂRÂRE A CONSILIULUI LOCAL NR. 168
DIN DATA DE 29.10.2021

privind aprobarea rectificării bugetului local al Orașului Predeal pentru anul 2021

Consiliul  Local  al  Oraşului Stațiune Predeal, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 29.10.2021,

Analizând proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 15179/25.10.2021, referatul de aprobare al Primarului Orașului Predeal, înregistrat sub nr. 15180/25.10.2021, în calitate de inițiator, raportul de specialitate întocmit de Serviciul Economic din cadrul UAT Predeal, înregistrat sub nr. 15181/25.10.2021,

Văzând avizul favorabil al comisiei I din cadrul consiliului local,

Având în vedere prevederile relevante din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale, completată și modificată și din Legea nr. 15/2021 privind bugetul de stat pe anul 2021, de asemenea, în forma completată și modificată,

Ţinând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată,

În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2), lit.b), alin. (4) lit. a), art. 139 alin. (3) lit. a), art. 196, alin.(1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,

Adoptă prezenta,

H O T Ă R Â R E :

Art. 1 Se aprobă bugetul local al Orașului Predeal pentru anul 2021 la secțiunea funcționare, conform anexei nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Se aprobă bugetul local al Orașului Predeal pentru anul 2021 la secțiunea dezvoltare, conform anexei nr.2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 Se aprobă Programul de investiţii publice al Orașului Predeal pe anul 2021, conform anexelor cu finanţare din buget local conform anexei 3 și anexei 3.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 4 Primarul Oraşului Predeal, prin aparatul propriu de specialitate, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.

Art. 5 Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului Orașului Predeal, în termenul prevăzut de lege, primarului Orașului Predeal, Instituției Prefectului Județului Brașov, Serviciului Economic din cadrul UAT Predeal și se publică pe site-ul entității.

Art. 6 Prezenta hotărâre poate fi atacată de către cei interesați la instanța de contencios administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Pop Valentin

AVIZAT SECRETAR,
Pîntea Ovidiu Gabriel   

Tehnoredactat: OGP/4ex.
DIFUZARE:
1 ex. Institutia Prefectului                        
1 ex. Primar
1 ex. Secretar
1 ex. Serviciul Economic

Modalitatea de vot – 9 pentru, 1 consilier local ieșit din sală, 10 prezenți din 11 consilieri locali în funcție

Posted in HCL
Skip to content