HOTĂRÂRE A CONSILIULUI LOCAL NR. 165
DIN DATA DE 28.09.2021

privind aprobarea ajustării prețului contractului de achiziție publică de lucrări, conform Ordonanței Guvernului nr. 15/2021, a obiectivului de investiții “Reabilitare, refuncționalizare și consolidare Școala Veche Predeal”, proiect finanțat prin PNDL

          Consiliul  Local  al  Oraşului Stațiune Predeal, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 28.09.2021,

Analizând proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 13483/24.09.2021, referatul de aprobare al Primarului Orașului Predeal, înregistrat sub nr. 13484/24.09.2021, în calitate de inițiator, raportul de specialitate întocmit de BAPIIP din cadrul UAT Predeal, înregistrat sub nr. 13485/24.09.2021,

Văzând avizul favorabil al comisiilor I și IV din cadrul consiliului local,

 Având în vedere:

Adresa Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației cu nr. 104487/01.09.2021, înregistrata la Primăria Orașului Predeal cu nr. 12356/03.09.2021,

Publicarea în Monitorul Oficial al României nr. 833/2021, Partea I, a OUG nr. 15/2021 (atașată prezentei), privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare (intrată în vigoare în data de 03.09.2021), potrivit căreia prețurile contractelor de achiziție publică se ajustează în funcție de evoluția prețurilor la materialele de construcții,

Adresa din 15.09.2021, înregistrată la Primăria Orașului Predeal cu nr. 12927/15.09.2021, înaintată de către SC OVI ARHITECTURE & ENGINEERING SRL și SC OVI CONSTRUCTION & REAL ESTATE SRL, în calitate de executanți în cadrul contractului de lucrări nr. 4104/13.03.2018 pentru proiectul “Reabilitare, refuncționalizare și consolidare Școala Veche Predeal”,

Prevederile art. 221, 222 și 236 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea 98/2016,

Prevederile art. 164-165 din anexa la HG nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare anexa HG nr. 395/2016,

Instrucțiunea nr. 1/2021, emisă de către Președintele Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, privind modificarea contractului de achiziție publică/contractul de achiziție sectorial/acordului cadru,

Prevederile art. VIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2017 pentru modificarea si completarea unor acte normative cu impact în domeniul achizițiilor publice, aprobată prin Legea nr. 5/2019, denumita în continuare OUG nr. 107/2017,

Prevederile art. 4, alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,

 Ținând seama de prevederile aplicabile din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2), lit.b), alin. (4) lit. a), art. 139 alin. (3) lit. g), art. 196, alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,

Adoptă prezenta,

H O T Ă R Â R E :

Art. 1 Se aprobă ajustarea prețului contractului de achiziție publică de lucrări încheiat între Primăria Orașului Predeal, în calitate de autoritate contractantă și SC OVI ARHITECTURE & ENGINEERING SRL și SC OVI CONSTRUCTION & REAL ESTATE SRL, în calitate de executanți, ca urmare a atribuirii contractului de achiziție publică de lucrări nr. 4104/13.03.2018 cu Orașul Predeal – în calitate de beneficiar, pentru obiectivul de investiții  “Reabilitare, refuncționalizare și consolidare Școala Veche Predeal”, proiect finanțat prin PNDL, utilizând formula de ajustare Va = C x Vo,  prin aplicarea la restul de executat a contractului, a indicelui lunar al prețurilor de consum (INS),  „ICCMn aferent luna 06/2021-138,9 și luna 01/2021-109,8 , astfel C =  1,112425.

Va = C x Vo = 1,112425  x 495.407,04 = 551.102,97 lei (fără TVA) , rezultând o creștere a prețului de 66.278,16 lei cu TVA, defalcat după cum urmează: 55.695,93 lei fără TVA, la care se adaugă TVA 10582.23 lei.

Indicele „P” = 42.42% reprezentând ponderea determinată în raport cu obiectul contractului, conform art. 2, alin. (3), O.G.15/2021,  respectiv clădiri nerezidențiale lucrări de reparații capitale.

Art. 2 Valoarea de ajustare menționată la art. 1, va fi rectificată, prin adăugare sau diminuare, în funcție de indicele lunar al prețurilor de consum total comunicat de I.N.S., aplicat fiecărei situații de lucrări.

Art. 3 Primarul Oraşului Predeal, prin aparatul propriu de specialitate, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.

Art. 4 Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului Orașului Predeal, în termenul prevăzut de lege, primarului Orașului Predeal, Instituției Prefectului Județului Brașov, BAPIIP din cadrul UAT Predeal și se publică pe site-ul entității.

 

Art. 5 Prezenta hotărâre poate fi atacată de către cei interesați la instanța de contencios administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Mateescu Marius

AVIZAT SECRETAR,
Pîntea Ovidiu Gabriel   

Tehnoredactat: OGP/4ex.
DIFUZARE:
1 ex. Institutia Prefectului                        
1 ex. Primar
1 ex. Secretar
1 ex. BAPIIP

Modalitatea de vot – 8 pentru, 8 prezenți din 12 consilieri locali în funcție

Posted in HCL
Skip to content