HOTĂRÂRE A CONSILIULUI LOCAL NR. 145
DIN DATA DE 31.08.2021

privind scoaterea d-lui Tarță Emil-Marian din contractul de închiriere nr. 12/03.01.2017, pentru locuința situată în Predeal, str. Clujului, nr. 4

Consiliul  Local  al  Oraşului Stațiune Predeal, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31.08.2021,

Analizând proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 11707/20.08.2021, referatul de aprobare al Primarului Orașului Predeal, înregistrat sub nr. 11705/20.08.2021, în calitate de inițiator, raportul de specialitate al SPAS Predeal, înregistrat sub nr. 11706/20.08.2021,

Văzând avizul favorabil al comisiei III din cadrul consiliului local,

Având în vedere cererea doamnei Tarță Claudia, înregistrată la Primăria Predeal cu nr. 10342/20.07.2021, prin care solicită scoaterea domnului Tarță Emil-Marian din contractul de închiriere nr. 12/03.01.2017, pentru locuinţa situată în Predeal, str. Clujului, nr. 4, deoarece urmează să divorțeze, precum și acordul domnului Tarță Emil – Marian,

Ținând cont de prevederile relevante din Legea nr. 114/1996 privind locuințele, republicată,

Ţinând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată,

În temeiul art. 129 alin. 2, lit. c, alin. 6, lit. a, b, art. 139 alin. 3, lit. g, art. 196 alin. (1) lit. (a) din  OUG 57/2019 privind  Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Adoptă prezenta,

H O T Ă R Â R E :

Art. 1 Se aprobă scoaterea domnului Tarță Emil-Marian din contractul de închiriere nr. 12/03.01.2017, pentru locuinţa situată în Predeal, str. Clujului, nr. 4.

Art. 2 Primarul, prin aparatul propriu de specialitate, va duce la îndeplinire prezenta hotărâre.

Art. 3 Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului Orașului Predeal, în termenul prevăzut de lege, primarului Orașului Predeal, Instituției Prefectului Județului Brașov, SPAS Predeal și se publică pe site-ul entității.

Art. 4 Prezenta hotărâre poate fi atacată de către cei interesați la instanța de contencios administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Fleșieru Sebastian-Constantin

AVIZAT SECRETAR,
Pîntea Ovidiu Gabriel   

Tehnoredactat: OGP/4ex.
DIFUZARE:
1 ex. Institutia Prefectului                        
1 ex. Primar
1 ex. Secretar
1 ex. SPAS

Modalitatea de vot – 11 pentru, 11 prezenți din 13 consilieri locali în funcție

Posted in HCL
Skip to content