HOTĂRÂRE A CONSILIULUI LOCAL NR. 108
DIN DATA DE 13.07.2021

privind alegerea preşedintelui de sedinţă al Consiliului Local al Oraşului Staţiune Predeal, pentru luna iulie 2021

Consiliul Local al Oraşului Stațiune Predeal, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 13.07.2021,

Analizând proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 9900/09.07.2021, referatul de aprobare al Primarului Orașului Predeal, înregistrat sub nr. 9898/09.07.2021, în calitate de inițiator, raportul de specialitate al secretarului Orașului Predeal înregistrat sub nr. 9899/09.07.2021,

Văzând avizul favorabil al comisiei IV din cadrul consiliului local,

În conformitate cu prevederile art. 123 alin. (1) şi (4) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum şi cu prevederile aplicabile din Anexanr. 1 la HCL nr. 9/14.07.2016, privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Local al Orașului Predeal,

Ţinând seama de prevederile Legiinr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată,

În temeiul prevederilor art. 129, 139 alin. (1) şi art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Adoptă prezenta,

H O T Ă R Â R E :

Art. 1 Se alege președinte de ședință domnul Cristea Răzvan Mihai, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de lege şi de Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Local al Orașului Predeal, pe durata lunii iulie 2021.

Art. 2 Primarul, prin aparatul propriu de specialitate, va duce la îndeplinire prezenta hotărâre.

Art. 3 Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului Orașului Predeal, în termenul prevăzut de lege, primarului Orașului Predeal, Instituției Prefectului Județului Brașov, d-lui consilier local Cristea Răzvan Mihai și se publică pe site-ul entității.

Art. 4 Prezenta hotărâre poate fi atacată de către cei interesați la instanța de contencios administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Cristea Răzvan Mihai

AVIZAT SECRETAR,
Pîntea Ovidiu Gabriel   

Tehnoredactat: OGP/4ex.
DIFUZARE:
1 ex. Institutia Prefectului                        
1 ex. Primar
1 ex. Secretar
1 ex. Cristea Răzvan Mihai

Modalitatea de vot –12 pentru, 12 prezenți din 13 consilieri locali în funcție

Posted in HCL
Skip to content