HOTĂRÂRE A CONSILIULUI LOCAL NR. 110
DIN DATA DE 30.05.2024

privind aprobarea trecerii suprafeței de 320 mp din suprafața totală de 1480,20 mp a terenului întabulat în CF nr. 122558 Brașov, top 13483/1/b, situat în orașul Predeal, str. Rodnei, nr. 4, județul Brașov, din domeniul privat al statului și din administrarea Administrației Patrimoniului Protocolului de Stat – RA APPS București, în domeniul privat al orașului Predeal și în administrarea Consiliului Local Predeal și a dării în plată a unui imobil teren situat în orașul Predeal, de aceeași suprafață, categorie, clasă și valoare de inventar

Consiliul Local Predeal, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30.05.2024,

Analizând proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 2402/07.02.2024, referatul de aprobare al primarului orașului Predeal, înregistrat sub nr. 2403/07.02.2024, în calitate de inițiator, raportul de specialitate al Compartimentului juridic din cadrul UAT Predeal, înregistrat sub nr. 2405/07.02.2024,

Văzând avizul comisiilor de specialitate I, II și IV ale Consiliului Local Predeal,

Față de cele cuprinse în adresa nr. 12306/07.09.2023 a Administrației Protocolului de Stat București – RA APPS București, prin care se comunică Sucursalei pentru Reprezentare și Protocol Sinaia – SRP Sinaia faptul că terenul mai sus menționat poate face obiectul unei proceduri de transfer în condițiile art. 358 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu “plata contravalorii bunului aferentă valorii de inventar actualizate, în condițiile legii”. Totodată, se comunică faptul că aprecierea caracterului de oportunitate al transferului (în integralitate sau parțial) terenului (aferent fostei vile “Narcisa”) urmează a fi făcută de SRP Sinaia, care va înainta RA APPS București  o documentație justificativă, “ce va fi supusă spre aprobare Consiliului de Administrație…”, adresa SRP Sinaia nr. 9651.1 din 05.01.2024, prin care se comunică valoarea de inventar a imobilului teren Vila “Narcisa” ca fiind de 548.000 lei, conform evidenței contabile la data de 31.12.2023, valoare ce urmeaza a fi revizuita și actualizată la momentul efectiv al unui eventual transfer al dreptului de proprietate, faptul că prin contractul de concesiune nr. 1386 din 27.11.2001 și prin acte adiționale ulterioare, suprafața de 320 mp, din suprafața totală de 1480 mp a fost dată în folosința d-lui Constantinescu Traian în vederea construirii unei locuințe familiale, pentru care subscrisa a emis autorizatie de construcție, această constructie fiind edificata de catre concesionarul Constantinescu Traian, care, dată fiind situația de CF, nu își poate întabula drepturile dobândite,

În conformitate cu dispozițiile relevante ale art. 358 alin. (1) – (3) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora trecerea unui bun din domeniul privat al statului în domeniul privat al unei unitati administrativ-teritoriale se face la cererea și cu aprobarea consiliului local și cu plata contravalorii bunului aferenta valorii de inventar, actualizate, în condițiile legii, art. 1492 alin. (1) și alin. (2) din Codul civil privind darea în plată, potrivit cu care „Debitorul nu se poate libera executând o altă prestaţie decât cea datorată, chiar dacă valoarea prestaţiei oferite ar fi egală sau mai mare, decât dacă creditorul consimte la aceasta. În acest din urmă caz, obligaţia se stinge atunci când noua prestaţie este efectuată. Dacă prestaţia oferită în schimb constă în transferul proprietăţii sau al unui alt drept, debitorul este ţinut de garanţia contra evicţiunii şi de garanţia contra viciilor lucrului, potrivit regulilor aplicabile în materia vânzării, cu excepţia cazului în care creditorul preferă să ceară prestaţia iniţială şi repararea prejudiciului. În aceste cazuri, garanţiile oferite de terţi nu renasc”,

Având în vedere dispozițiile art. 80-84 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul prevederilor art. 129, alin. (2), lit. c), alin. (6), lit. b), art. 139, alin. (3), lit. g), art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

 

Adoptă prezenta,

H O T Ă R Â R E :

Art. 1 Se aprobă trecerea suprafeței de 320 mp din suprafața totală de 1480,20 mp a terenului întabulat în CF nr. 122558 Brașov, top 13483/1/b, situat în orașul Predeal, str. Rodnei, nr. 4, județul Brașov, din domeniul privat al statului și din  administrarea Administrației Patrimoniului Protocolului de Stat – RA APPS București, în domeniul privat al orașului Predeal și în administrarea Consilului Local Predeal.

Art. 2 Se aprobă începerea demersurilor legale pentru încheierea dării în plată, ca prestație oferită în schimb pentru obligația de plată a contravalorii bunului individualizat la art. 1, constând în transferul dreptului de proprietate asupra unui teren situat în Predeal, de aceeași suprafață, clasă, categorie și valoare de inventar, din domeniul privat al orașului Predeal și din administrarea Consiliului Local Predeal, în domeniul privat al statului și în administrarea Administrației Patrimoniului Protocolului de Stat – RA APPS București.

Art. 3 Imobilul menționat la art. 1 este declarat de interes public local.

Art. 4 Orașul Predeal, prin primar și prin compartimentele de specialitate ale aparatului propriu, va înscrie imobilul menționat la art. 1 în inventarul centralizat al bunurilor imobile, proprietate privata a orașului, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului finanțelor publice și al ministrului delegat pentru buget nr. 668/2014.

Art. 5 Primarul, prin aparatul propriu de specialitate, va duce la îndeplinire prezenta hotărâre.

Art. 6 Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului Orașului Predeal, în termenul prevăzut de lege, primarului Orașului Predeal, Instituției Prefectului Județului Brașov, Compartimentului  juridic și se publică pe site-ul entității.

Art. 7 Prezenta hotărâre poate fi atacată de către cei interesați la instanța de contencios administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Mateescu Marius

AVIZAT SECRETAR,
Pîntea Ovidiu Gabriel   

Tehnoredactat: OGP/4ex.

DIFUZARE:

1 ex. Institutia Prefectului Județului Brașov                       

1 ex. Primar

1 ex. Secretar

1 ex. Compartiment juridic

 

Modalitatea de vot – 12 pentru, 12 prezenți din 13 consilieri locali în funcție

Posted in HCL
Skip to content