HOTĂRÂRE A CONSILIULUI LOCAL NR. 255
DIN DATA DE 05.09.2023
privind trecerea din proprietatea Statului Român în proprietatea Orașului Predeal, domeniul privat, a imobilului teren aflat în intravilan înscris în CF nr. 102250 Predeal, nr. cad. 102250
Consiliul Local Predeal, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 05.09.2023,
Analizând proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 13633/29.08.2023, referatul de aprobare al Primarului Orașului Predeal, în calitate de inițiator, înregistrat sub nr. 13635/29.08.2023, raportul de specialitate al Serviciului Urbanism-Cadastru din cadrul Orașului Predeal, înregistrat sub nr. 13636/29.08.2023,
Văzând avizul comisiei de specialitate II a Consiliului Local Predeal,
În conformitate cu prevederile relevante cuprinse în art. 36 alin. (1), 26 din Legea 18/1991 privind fondul funciar, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 553 alin. (1) și (4), art. 557 alin. (2), art. 888, art. 1138 C.Civ., Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, aprobat prin Ordinul nr. 600/2023 al Directorului A.N.C.P.I.,
Ţinând seama de prevederile aplicabile din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 108 lit. e), art. 129 alin. (2) lit. c), (6) lit. a) și b), art. 139 alin. (3), lit. g), art. 196 alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Adoptă prezenta,
H O T Ă R Â R E :
Art. 1 Se aprobă trecerea din proprietatea Statului Român în proprietatea Orașului Predeal, domeniul privat, a imobilului teren aflat în intravilan, înscris în CF nr. 102250 Predeal, identificat prin nr. cad. 102250.
Art. 2 Primarul, prin aparatul propriu de specialitate, va duce la îndeplinire prezenta hotărâre.
Art. 3 Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului Orașului Predeal, în termenul prevăzut de lege, primarului Orașului Predeal, Instituției Prefectului Județului Brașov, Serviciului Urbanism-Cadastru din cadrul UAT Predeal și se publică pe site-ul entității.
Art. 4 Prezenta hotărâre poate fi atacată de către cei interesați la instanța de contencios administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Albuleț Gabriel Eugen
AVIZAT SECRETAR,
Pîntea Ovidiu Gabriel
Tehnoredactat: OGP/4ex.
DIFUZARE:
1 ex. Institutia Prefectului
1 ex. Primar
1 ex. Secretar
1 ex. Serviciul Urbanism-Cadastru
Modalitatea de vot – 10 pentru, 10 prezenți din 12 consilieri locali în funcție