HOTĂRÂRE A CONSILIULUI LOCAL PREDEAL
Nr. 248 din 05 septembrie.2023

privind contractarea unui împrumut intern în valoare de 36.906.277,18 lei, din care până la 28.906.277,18 lei pentru refinanţarea serviciului datoriei publice locale existent şi 8.000.000 lei pentru finanţarea investitiilor de interes public local – ,,Pârtie sanie de vară’’

Consiliul Local al Oraşului Predeal, întrunit în şedinţă extraordinară, în data de 05 septembrie 2023

Analizând, Referatul de aprobare nr. 13714 din 30.08.2023 al Primarului Oraşului Predeal, în calitate de iniţiator;

Având în vedere, Raportul de specialitate al Serviciului Economic Predeal al Biroului

BAPIIP Predeal, nr.13715/30.08.2023, prin care se propune contractarea unui împrumut intern în valoare de 36.906.277,18 lei, din care până la 28.906.277,18 lei pentru refinanţarea serviciului datoriei publice locale existent şi 8.000.000 lei pentru finanţarea investitiilor de interes public local – ,,Pârtie sanie de vară’’;

Avand in vedere avizul favorabil al Comisiei de Specialitate nr.1;

Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind

datoria publică, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale capitolului IV

‚,Împrumuturi” din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi

completările ulterioare, precum şi cu cele ale Hotărârii Guvernului nr. 9/2007 privind

constituirea, componenţa şi funcţionarea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, cu

modificările şi completările ulterioare; ţinând seama de prevederile art. 43 alin. (4) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu

modificările şi completările ulterioare, luând în considerare prevederile art. (9) pct. 8 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997, ţinând seama de prevederile art. (1166) şi următoarele din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, referitoare la contracte sau convenții; Constatând necesitatea de a asigura resursele financiare pentru realizarea investiţiilor publice de interes local – ,,Pârtie sanie de vară’’si refinanţarea datoriei publice locale;.

În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. a), art. 139 alin. (3) lit. a), art.

196 alin.(1) lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul Administrativ,

CONSILIUL LOCAL

HOTĂRĂŞTE :

Art. 1. Se aprobă contractarea unei finanţări rambursabile interne în valoare de 36.906.277,18 lei, cu o maturitate de până la 25 ani.

Art. 2. Contractarea finanţării rambursabile prevăzută la art. 1 se face pentru refinanţarea datoriei publice locale până la suma de 28.906.277,18 şi realizarea investiţiilor publice de interes local – ,,Pârtie sanie de vară’’ prevăzute în anexa la prezenta.

Art. 3. Din bugetul local al ORASULUI PREDEAL se asigură integral plata:

  1. a) serviciului anual al datoriei publice locale;
  2. b) oricăror impozite şi taxe aferente realizării obiectivelor de investiţii publice de interes

local;

  1. c) alte cheltuieli neeligibile ale finanţării rambursabile menţionate la art. 1.

Art. 4. (1) Pe întreaga durată a serviciului datoriei publice locale, ordonatorul principal

de credite are obligaţia să publice pe pagina de internet a Oraşului Predeal următoarele date:

  1. a) hotărârea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, precum şi orice modificări şi/sau completări ale acesteia;
  1. b) valoarea finanţării rambursabile contractate în valuta de contract;
  2. c) gradul de îndatorare a Oraşului Predeal;
  3. d) durata serviciului datoriei publice locale, cu precizarea perioadei de graţie şi a perioadei de rambursare a finanţării rambursabile;
  1. e) dobânzile, comisioanele şi orice alte costuri aferente fiecărei finanţări rambursabile;
  2. f) plăţile efectuate din fiecare finanţare rambursabilă.

(2) Datele prevăzute la alin. (1) se actualizează în prima decadă a fiecărui trimestru pentru trimestrul expirat, sub sancţiunile prevăzute de lege.

Art. 5. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează primarul Oraşului Predeal.

Art. 6. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului Oraşului Predeal, în termenul prevăzut de lege, primarului Oraşului Predeal şi Prefectului Judeţului Brasov şi se aduce la cunoştinţă publică pe pagina de internet www primaria predeal.ro

Tehnoredactare: P.G.C

DIFUZARE:
1 ex. Institutia Prefectului                        
1 ex. Primar
1 ex. Secretar
1 exemplar- Serviciul Economic

Modalitatea de vot: 9 voturi pentru, 2 voturi on line pentru si 3 abtineri

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
 Albuleț Gabriel Eugen

AVIZAT PENTRU LEGALITATE
SECRETAR GENERAL UAT PREDEAL,
Pîntea Ovidiu Gabriel   

Posted in HCL
Skip to content