HOTĂRÂRE A CONSILIULUI LOCAL NR. 76
DIN DATA DE 31.03.2023
privind modificarea și completarea regulamentului de gospodărire a localității, întreținerii curățeniei, a ordinii și liniștii publice în Orașul Predeal, aprobat prin HCL 93/21.04.2022
Consiliul Local al Oraşului Predeal, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31.03.2023,
Analizând proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 3709/06.03.2023, referatul de aprobare al primarului Orașului Predeal, înregistrat sub nr. 3712/06.03.2023, în calitate de inițiator, raportul de specialitate al Serviciului Economic din cadrul UAT Predeal înregistrat sub nr. 3714/06.03.2023,
Văzând avizul comisiilor de specialitate I și IV ale Consiliului Local Predeal,
Având în vedere dispozițiile relevante din OUG 195/2005 privind protecția mediului, cu modificările și completările ulterioare, OG 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, cu modificările și completările ulterioare, OUG 109/2005 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare, Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, OG nr. 2/2001privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, HG 147/1992 privind blocarea, ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea autovehiculelor sau remorcilor staționate neregulamentar pe drumurile publice, OUG 195/2002 privind circulația rutieră pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare, Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, aprobat prin HG 1391/2006, Legea 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, OG 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Normele metodologice de aplicare a Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, aprobate prin Ordinul 839/2009, Legea 10/1995 privind calitatea în construcții, cu modificările și completările ulterioare, Legea 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, cu modificările și completările ulterioare, Legea 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, |
Ţinând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată,
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. c), d), alin. (7) lit. n), art. 139 alin. (1), art. 196 alin.(1) lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Adoptă prezenta,
H O T Ă R Â R E :
Art. 1 Se aprobă modificarea și completarea regulamentului de gospodărire a localității, întreținerii curățeniei, a ordinii și liniștii publice în Orașul Predeal, aprobat prin HCL 93/2022, după cum urmează:
- Capitolul VI OBLIGAȚII ȘI REGULI PRIVIND CREȘTEREA ANIMALELOR, la art. 19 se introduce pct. 4 ce va avea următorul cuprins: ”4) proprietarii, deținătorii sau însoțitorii turmelor de animale care tranzitează domeniul public al UAT Predeal, au obligația de a curăța dejecțiile fecale produse de acestea.
- Titlul capitolul VII-2.2 se va modifica astfel: ”OBLIGAȚII PRIVIND OPRIREA, STAȚIONAREA, ACCESUL INTERZIS ȘI PARCAREA VEHICULELOR”, la art. 25 se introduce pct. 13 ce va avea următorul cuprins: ”13) se interzice circulația vehiculelor pe sectoarele de drum public la începutul cărora sunt instalate indicatoare ce interzic accesul.”
- Capitolul XI SANCȚIUNI ȘI CONTRAVENȚII, se va modifica cuantumul amenzilor, după cum urmează:
- La art. 33: cu amendă de la 200 lei la 400 lei, pentru persoane fizice;
cu amendă de la 300 lei la 500 lei, pentru persoane juridice;
- La art. 34 cu amendă de la 300 lei la 500 lei, pentru persoane fizice;
cu amendă de la 500 lei la 1000 lei, pentru persoane juridice;
- Se modifică art. 19 în sensul în care rămâne doar pct. 1;
- La art. 25 se introduce pct. 13;
- La art. 35: cu amendă de la 300 lei la 1000 lei, pentru persoane fizice;
cu amendă de la 1000 lei la 1500 lei, pentru persoane juridice;
- La art. 19 se va scoate pct. 1 și se introduc pct. 2, 3, 4.
Art. 2 Celelalte articole din regulamentul de gospodărire a localității, întreținerii curățeniei, a ordinii și liniștii publice în Orașul Predeal, aprobat prin HCL 93/2022, se renumerotează corespunzător, iar conținutul acestora rămâne nemodificat.
Art. 3 HCL 93/2022 se va republica, ținând cont inclusiv de prezenta modificare.
Art. 4 Primarul, prin aparatul propriu de specialitate, va duce la îndeplinire prezenta hotărâre.
Art. 5 Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului orașului Predeal, în termenul prevăzut de lege, primarului orașului Predeal, Instituției Prefectului Județului Brașov, Serviciului Economic din cadrul UAT Predeal și se publică pe site-ul entității.
Art. 6 Prezenta hotărâre poate fi atacată de către cei interesați la instanța de contencios administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Albuleț Gabriel Eugen
AVIZAT SECRETAR,
Pîntea Ovidiu Gabriel
Tehnoredactat: OGP/4ex.
DIFUZARE:
1 ex. Institutia Prefectului
1 ex. Primar
1 ex. Secretar
1 ex. Serviciul Economic
Modalitatea de vot – 12 pentru, 12 prezenți din 12 consilieri locali în funcție