HOTĂRÂRE A CONSILIULUI LOCAL NR. 184
DIN DATA DE 14.10.2022
privind aprobarea listei de priorități finale privind cererile de locuință pentru tineri, destinate închirierii (ANL), pe anul 2022, după soluționarea contestațiilor și aprobarea listei de repartizare în vederea atribuirii locuințelor pentru tineri, destinate închirierii (A.N.L.)
Consiliul Local al Oraşului Stațiune Predeal, întrunit în şedinţă ordinară la data de 14.10.2022,
Analizând proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 14571/21.09.2022, referatul de aprobare al Primarului Orașului Predeal, înregistrat sub nr. 14569/21.09.2022, în calitate de inițiator, raportul de specialitate al secretarului Orașului Predeal înregistrat sub nr. 14570/21.09.2022,
Având în vedere avizul comisiilor de specialitate 3 și 4 ale Consiliului Local Predeal,
Faptul că există un număr de 16 locuințe ANL vacante, nerepartizate sau care au rămas libere în urma încetării contractelor de închiriere la solicitarea chiriașilor,
Văzând prevederile relevante din Legea nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, completată și modificată, HG nr. 962/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, republicată, cu completările și modificările ulterioare,
Ţinând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată,
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2), lit. c), alin. (6), lit. a), b), art. 139 alin. (1) şi art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Adoptă prezenta,
H O T Ă R Â R E :
Art. 1 Se aprobă lista de priorități finală privind cererile de locuință pentru tineri, destinate închirierii (ANL), pe anul 2022, după soluționarea contestațiilor, conform anexei nr. 1, parte integrantă a prezentei hotărâri.
Art. 2 Se aprobă lista de repartizare în vederea atribuirii locuințelor pentru tineri, destinate închirierii (A.N.L.), conform anexei nr. 2, parte integrantă a prezentei hotărâri.
Art. 3 Contestațiile cu privire la repartizarea locuințelor se vor adresa primarului, în termen de 7 zile de la afișarea listei. Soluționarea contestațiilor se va asigura în termen de 15 zile de la primire.
Art. 4 Primarul, prin aparatul propriu de specialitate, va duce la îndeplinire prezenta hotărâre.
Art. 5 Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului orașului Predeal, în termenul prevăzut de lege, Primarului Orașului Predeal, Instituției Prefectului Județului Brașov, SPAS din cadrul UAT Predeal și se publică pe site-ul entității.
Art. 6 Prezenta hotărâre poate fi atacată de către cei interesați la instanța de contencios administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Albuleț Gabriel Eugen
AVIZAT SECRETAR,
Pîntea Ovidiu Gabriel
Tehnoredactat: OGP/4ex.
DIFUZARE:
1 ex. Institutia Prefectului
1 ex. Primar
1 ex. Secretar
1 ex. SPAS
Modalitatea de vot – 7 pentru, 1vot împotrivă, 1 consilier local nu participă la vot, 9 prezenți din 12 consilieri locali în funcție