HOTĂRÂRE A CONSILIULUI LOCAL NR. 105
DIN DATA DE 30.05.2022
privind validarea dispoziției nr. 128/15.05.2022 având ca obiect modificarea bugetului local al Orașului Predeal pentru anul 2022
Consiliul Local al Oraşului Stațiune Predeal, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 30.05.2022,
Analizând proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 8156/19.05.2022, referatul de aprobare al Primarului Orașului Predeal, înregistrat sub nr. 8157/19.05.2022, în calitate de inițiator, raportul de specialitate al Serviciului Economic din cadrul Orașului Predeal înregistrat sub nr. 8158/19.05.2022,
Având în vedere avizul comisiei de specialitate I a Consiliului Local Predeal,
În conformitate cu prevederile art. 82 alin. 1 Legea 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,
Ţinând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată,
În temeiul prevederilor art. 129 alin. 2 lit. b, alin. 4 lit. a, 139 alin. 3 lit. a, art. 155 alin. 1 lit. c, alin. 4 şi art. 196 alin. 1 lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Adoptă prezenta,
H O T Ă R Â R E :
Art. 1 Se validează dispoziţia nr. 128/15.05.2022 privind modificarea bugetului local al Orașului Predeal pentru anul 2022, cuprinsă în anexa parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Primarul, prin aparatul propriu de specialitate, va duce la îndeplinire prezenta hotărâre.
Art. 3 Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului orașului Predeal, în termenul prevăzut de lege, Primarului Orașului Predeal, Instituției Prefectului Județului Brașov, Serviciului Economic din cadrul UAT Predeal și se publică pe site-ul entității.
Art. 4 Prezenta hotărâre poate fi atacată de către cei interesați la instanța de contencios administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Constantin Daniela
AVIZAT SECRETAR,
Pîntea Ovidiu Gabriel
Tehnoredactat: OGP/4ex.
DIFUZARE:
1 ex. Institutia Prefectului
1 ex. Primar
1 ex. Secretar
1 ex. Serviciul Economic
Modalitatea de vot – 11 pentru, 11 prezenți din 12 consilieri locali în funcție