HOTĂRÂRE A CONSILIULUI LOCAL NR. 13
DIN DATA DE 31.01.2022

pentru modificarea şi completarea HCL 122/29.11.2016 privind regulamentul taxelor speciale pentru activităţi prestate de Serviciul Public Comunitar local de Evidenţă a Persoanelor

Consiliul Local al Oraşului Stațiune Predeal, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31.01.2022,

Analizând proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 1178/20.01.2022, referatul de aprobare al Primarului Orașului Predeal, înregistrat sub nr. 1151/19.01.2022, în calitate de inițiator, raportul de specialitate al SPCLEP din cadrul Orașului Predeal, înregistrat sub nr. 1177/20.01.2022,

Față de avizul comisiei de specialitate I a Consiliului Local Predeal,

În temeiul art. 484 din  Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare,

Având  în vedere  prevederile OG  84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Serviciilor Publice Comunitare de Evidenţă a Persoanelor, cu modificările și completările ulterioare,

Ţinând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată,

În temeiul prevederilor art. 129, alin. (2), lit. d), alin. (7), lit. l), art. 139, alin. (1), art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Adoptă prezenta,

H O T Ă R Â R E :

Art. 1 Se aprobă modificarea şi completarea  HCL 122/29.11.2016 privind  regulamentul taxelor speciale  pentru  activităţi  prestate  de  Serviciul  Public  Comunitar  Local de Evidenţă  a Persoanelor, conform anexei ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Primarul, prin aparatul propriu de specialitate, va duce la îndeplinire prezenta hotărâre.

Art. 3 Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului Orașului Predeal, în termenul prevăzut de lege, Primarului Orașului Predeal, Instituției Prefectului Județului Brașov, SPCLEP din cadrul Orașului Predeal și se publică pe site-ul entității.

Art. 4 Prezenta hotărâre poate fi atacată de către cei interesați la instanța de contencios administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Anastasescu Andrei-Iulian

AVIZAT SECRETAR,
Pîntea Ovidiu Gabriel   

Tehnoredactat: OGP/4ex.
DIFUZARE:
1 ex. Institutia Prefectului                        
1 ex. Primar
1 ex. Secretar
1 ex. SPCLEP

Modalitatea de vot – 10 pentru, 10 prezenți din 12 consilieri locali în funcție

Posted in HCL
Skip to content