HOTĂRÂRE A CONSILIULUI LOCAL NR. 199
DIN DATA DE 26.11.2021
privind aprobarea regulamentului de organizare și executare a serviciului de transport în regim de taxi și de transport în regim de închiriere în Orașul Predeal
Consiliul Local al Oraşului Stațiune Predeal, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 26.11.2021,
Analizând proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 16689/24.11.2021, referatul de aprobare al Primarului Orașului Predeal, înregistrat sub nr. 16690/24.11.2021, în calitate de inițiator, raportul de specialitate al Serviciului Economic din cadrul UAT Predeal înregistrat sub nr. 16691/24.11.2021,
Văzând avizul favorabil al comisiei IV din cadrul consiliului local,
Având în vedere dispozițiile legale relevante din: Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, cu modificările și completările ulterioare, Ordinul MIRA 356/2007 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii 38/2003, Ordinul ANRSC 243/2007 privind aprobarea normelor metodologice de stabilire, ajustare și modificare a tarifelor pentru serviciile de transport public local de personae, bunuri ori mărfuri în regim de taxi,
Ţinând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată,
În temeiul prevederilor art. 129 alin. 2 lit. c, alin. 4 lit. c, art. 139 alin. 3 lit. c şi art. 196 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Adoptă prezenta,
H O T Ă R Â R E :
Art. 1 Se aprobă regulamentul de organizare și executare a serviciului de transport în regim de taxi și de transport în regim de închiriere în Orașul Predeal, conform anexei, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Primarul, prin aparatul propriu de specialitate, va duce la îndeplinire prezenta hotărâre.
Art. 3 Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului Orașului Predeal, în termenul prevăzut de lege, primarului Orașului Predeal, Instituției Prefectului Județului Brașov, Serviciului Urbanism din cadrul UAT Predeal și se publică pe site-ul entității.
Art. 4 Prezenta hotărâre poate fi atacată de către cei interesați la instanța de contencios administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Ungureanu Marcel
AVIZAT SECRETAR,
Pîntea Ovidiu Gabriel
Tehnoredactat: OGP/4ex.
DIFUZARE:
1 ex. Institutia Prefectului
1 ex. Primar
1 ex. Secretar
1 ex.. Serviciul Economic
Modalitatea de vot – 9 pentru, 9 prezenți din 12 consilieri locali în funcție