HOTĂRÂRE A CONSILIULUI LOCAL NR. 102
DIN DATA DE 28.05.2021

privind încheierea unui act adiţional la contractul de închiriere nr. 7592/05.05.2017, încheiat între Oraşul Predeal şi S.C. I.D.S. LABORATORIES SRL, preluat de ELITE MEDICAL S.R.L.

Consiliul Local al Oraşului Stațiune Predeal, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 28.05.2021,

Analizând proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 7044/13.05.2021, referatul de aprobare al Primarului Orașului Predeal, în calitate de inițiator, înregistrat sub nr. 7042/13.05.2021, raportul de specialitate al SPAS al Orașului Predeal, înregistrat sub nr. 7043/13.05.2021,

Văzând avizul favorabil al comisiilor III și IV din cadrul consiliului local,

Ținând cont de cererea ELITE MEDICAL S.R.L., înregistrată la Primăria Predeal cu nr. 6483/28.04.2021, prin care solicită prelungirea contractului de închiriere nr. 7592/05.05.2017, pentru laboratorul de analize medicale, situat în incinta Policlinicii Predeal,

Având în vedere prevederile art. 3.3 al Cap. IV “Durata contractului” din contractele de închiriere: “Prelungirea duratei contractului se poate realiza la cererea beneficiarului, cu acceptul expres al proprietarului, cerere exprimată în scris cu cel puţin 30 de zile înainte de încetarea contractului”,

Ţinând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată,

În temeiul prevederilor art. 129 alin. 2 lit. c și d, alin. 6, lit. a, alin. 7, lit. c, art. 139 alin. 3 lit. g, art. 196 alin. 1, lit. a din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Adoptă prezenta,

H O T Ă R Â R E :

Art. 1  Se aprobă încheierea unui act adiţional la contractul de închiriere nr. 7592/05.05.2017, încheiat între Oraşul Predeal şi SC IDS LABORATORIES SRL, preluat prin contract de cesiune de ELITE MEDICAL S.R.L. la data 13.05.2019, prin care se prelungeşte termenul contractului pe o perioadă de 2 ani, începând cu data de 08.05.2021 până la data de 07.05.2023.

Art. 2 Primarul, prin aparatul propriu de specialitate, va duce la îndeplinire prezenta hotărâre.

Art. 3 Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului Orașului Predeal, în termenul prevăzut de lege, primarului Orașului Predeal, Instituției Prefectului Județului Brașov, SPAS și se publică pe site-ul entității.

Art. 4 Prezenta hotărâre poate fi atacată de către cei interesați la instanța de contencios administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Cață Georgian

AVIZAT SECRETAR,
Pîntea Ovidiu Gabriel   

Tehnoredactat: OGP/4ex.
DIFUZARE:
1 ex. Institutia Prefectului                        
1 ex. Primar
1 ex. Secretar
1 ex. SPAS

Modalitatea de vot –  12 pentru, 12 prezenți din 12 consilieri locali în funcție

Posted in HCL
Skip to content